Simona Halep has 3 defense strategies at TAS in the doping case that can definitively end her career! The Romanian lawyers, led by the famous Howard L. Jacobs, established the vital directions in the war with ITIA

Simona Halep și-a stabilit strategiile cu care încearcă să câștige procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), pentru a reveni de îndată în circuitul WTA.

După ce a primit o suspendare de patru ani la Tribunalul Sport Resolutions de la Londra, Simona Halep merge cu o apărare mult mai solidă la TAS! Românca este reprezentantă de americanul Howard Jacobs, avocatul care a apărat-o și pe Maria Sharapova, dar și de românul Bogdan Stoica.

Audierile vor avea loc în perioada 7-9 februarie, românca fiind acuzată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) de două încălcări ale regulamentului anti-doping.

Astfel, Simona Halep va încerca trei strategii de apărare pentru a-și demonstra nevinovăția, potrivit spotmedia.ro. În primul rând, românca va arunca în cârca lui Patrick Mouratoglou întreaga vină pentru că i-a dat un supliment contaminat cu roxadustat. Însuși Mouratoglou și-a recunoscut vina pentru că Halep a fost prinsă dopată, astfel că lucrurile se simplifică din acest punct de vedere.

Încă o dată, Simona Halep va lupta să demonstreze că suplimentul provenea dintr-un lot contaminat și că nu avea cum să controleze asta. La dosar au fost depuse studii și păreri ale unor experți, alături de testele efectuate de fostul lider WTA în America, în intervalul de timp apropiat testului pozitiv, care au fost negative.

Totodată, se pare că Simona Halep va invoca și incorectitudinea procesului de la Sport Resolutions, având în vedere că ITIA ar avea influențe asupra tribunalului respectiv. Românca a fost găsită vinovată pentru ambele capete de acuzare în primă instanță: testul pozitiv de la US Open, dar și neregullile din pașaportul biologic i-au adus o suspendare de patru ani.

Simona Halep și-a exprimat încrederea că va obține reducerea pedepsei la TAS: „A trecut deja mai mult de un an, iar în fiecare zi l-am simțit foarte dureros, plin de emoții. A fost un șoc pentru mine când am primit scrisoarea că la proba mea de urină, doar proba mea de urină, rezultatul a ieșit pozitiv.

Știu că nu am greșit cu nimic și știu că sunt curată. Am fost mereu împotriva dopajului. Patru ani înseamnă mult la vârsta mea. Dacă vor fi patru ani, nu știu cum mă voi descurca. Probabil va fi finalul carierei mele”, a spus Simona Halep, pentru Euronews.

„Curtea de Arbitraj pentru Sport a decis ca audierile în cazul meu să fie între 7 și 9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a-mi prezenta și de a-mi demonstra nevinovăția în fața unui tribunal independent. Mulțumesc”, a adăugat constănțeanca.

 

Leave a Comment